Ceasurile argintii sunt cele mai bune!
Nu vă apucă pandaliile de câte ori vine câte un deștept și încearcă el să vă convingă de faptul că nu e bun ce v-ați ales, ci doar ce vrea el să vândă? Adică, dacă vreți ceas auriu sau ceas rose-gold sau ceas mov-galben cu striuri scarlet și picățele fistic, ce-are?
Răspuns: nu numai că n-are nimic, ba chiar dimpotrivă, e foarte bine! Indiferent ce spune oricine, cel mai important lucru e să vă placă ceasul pe care-l purtați! Din acest motiv vindem și noi ceasuri aurite, combinate, colorate (sunt vreo patru mii de modele ne-argintii pe site!). Ceas mov-galben cu striuri scarlet și picățele fistic n-avem, dar, dacă insistați, ne interesăm pentru dumneavoastră. Un singur lucru trebuie totuși precizat: când vorbim despre ceasuri (și brățări) din oțel, cele argintii sunt cele mai bune.
Ce-are, in plus, un ceas argintiu?
Exact asta e: n-are! N-are culoare. Nu pentru că am fi noi vreun soi de critici de artă care declară doct: negru, alb și combinațiile lor sunt NON-culori! Un ceas argintiu, mat sau lucios, nu are culoare pentru că, de fapt, acesta este aspectul „natur” al materialului din care este fabricat. Orice altă variantă înseamnă că, peste metalul de bază, a fost adăugată o peliculă din alt material, colorat, fie el și negru, alb sau în tonuri de gri. Încă o dată: toată această discuție nu privește ceasurile (și brățările) din rășină, silicon, alți polimeri sau mase plastice, cum vreți să le spuneți. În aceste cazuri colorantul poate fi integrat în substața de bază, dar nu se poate face așa-ceva cu oțelul.
Procedeele tehnologice prin care se realizează colorarea sunt extrem de numeroase și de diverse, de la clasicele „suflări” și „placări” și până la ultramodernul PVD. Dar toate au în comun un lucru: pun un strat de culoare care, în timp, la fel ca orice altceva din lumea aceasta, moare. Dispare. În cât timp și cât de ușor? Aici sunt diferențele.
PVD e cel mai tare din placare
Clar, orice producător respectabil, astăzi, își colorează ceasurile folosind PVD (Physical Vapor Deposition). Este o denumire generică a unui principiu tehnologic sub care se ascunde o întreagă varietate de metode și, mai ales, de materiale. Oricum, atât timp cât vorbim despre PVD, nu mai este acceptabil ca foița aurită să se exfolieze sau culoarea să se șteargă „de la sine”. Desigur, cu cât procedeul și materialele sunt mai scumpe, cu atât rezultatul e mai durabil. La extremă se află metoda numită DLC (Diamond Like Carbon), care nu poate colora ceasul decât în negru, dar care face carcasa aproape indestructibilă, sau, cel puțin, așa susțin fanii acestei mode. Problema e că nu veți găsi DLC decât la ceasuri cu prețuri astronomice. Altminteri, procedeul acesta de „colorare” riscă să coste de zece ori mai mult decât ceasul însuși.
Revenind la ceasuri mai pământești, PVD asigură un aspect excelent și rezonabil de rezistent. Se pot spune multe la capitolul durabilitate, dar două principii generale e chiar bine să le știți:
1. Culorile închise sunt mai rezistente decât cele deschise. Evident, negrul e câștigătorul absolut, chiar dacă nu vorbim despre exorbitantul DLC;
2. Placările lucioase sunt amenințate de mătuire deci, logic, o variantă mată din start, are șanse de supraviețuire mai bune.
Dacă meditați un pic asupra celor de mai sus, un adevăr absolut va ieși imediat la iveală: auriul strălucitor e printre speciile cele mai amenințate cu dispariția.
Să fim bine înțeleși: PVD e un progres tehnologic remarcabil, iar ceasurile colorate au astăzi o viață mai lungă decât oricând altcândva, în istorie. Dar, orice zgârietură, orice frecare puternică sau constantă, substanțele din cosmetice, sau doar transpirația… vor face argintiul să iasă la iveală sau vor duce la modificari ale culorii initiale. Și, în afara cazului în care sunteți o persoană extrem de atentă și de pedantă, inevitabil, ceasul dumneavoastră colorat va deveni vintage înainte de vreme.
Un ceas poate arăta din nou „ca nou”!
Desigur, nu și dacă l-ați omorât înainte. Dacă ați jucat volei pe plajă cu el la mână sau l-ați folosit pe post de tester pentru noul disc de polizor, nimeni nu va mai putea să-l resusciteze. Dar, dacă ceasul dumneavoastră doar a îmbătrânit firesc, victimă a poluării și a vieții grele fără mașină de spălat vase, atunci el are o șansă bună la o nouă tinerețe. Tot ce vă trebuie este un meșter iscusit și dotat cu o trusă de șlefuit de bună calitate.
Ah, era să uit: mai există o condiție pentru ca bijuteria care vă scoate în evidență frumusețea naturală a încheieturii să aibă dreptul la o a doua (și a treia, a patra…) viață! Un ceas aurit sau colorat nu poate fi șlefuit pentru că asta ar însemna exact îndepărtarea stratului cromatic. Așadar, dacă nu vreți să vă despărțiți prematur de prietenul care vă ajută să fiți punctuali, e obligatoriu ca el să fie… cum?... ARGINTIU, desigur!
Ultimele articole


Comentarii
Adauga un comentariu